Istoricul de artă este în egală măsură un depozitar şi un creator de memorie culturală. El dă ordine şi coerenţă vastei producţii artistice pe care o moştenim. În accepţiunea ei clasică, istoria artei are menirea să reliefeze particularităţile şcolilor, curentelor, tendinţelor dintr-un anume timp şi loc, să identifice filiaţiile şi să marcheze rupturile, să contextualizeze creaţia estetică. Dar această operaţie nu este niciodată neutră; interogarea trecutului atrage după sine redescoperirea lui. Vizitându-l, istoricul de artă remodelează obiectul propriei discipline în acord cu viziunea, sensibilitatea, preocupările contemporane. Arta epocilor revolute alcătuieşte un peisaj căruia o privire proaspătă îi poate schimba conturul. De la o perioadă la alta preferinţele şi ierarhiile se modifică, iar istoricul este parte activă în acest proces. El scoate la lumină tradiţii uitate, reevaluează canoanele şi, nu mai puţin, îşi îmbogăţeşte instrumentarul. Împrumutul unor metode din sociologie, semiotică, antropologie a condus de-a lungul secolului XX la instituirea unor noi modele de exegeză. Arta trecutului nu încetează să ni se adreseze, iar istoria ei – naraţiune şi analiză, reconstituire şi decriptare – îi face distinct mesajul. Este sarcina pe care şi-au asumat-o şi membrii institutului nostru.
Identitate. Institutul de Istoria Artei, aflat sub patronajul Academiei Române, are o structură multidisciplinară. Cercetările vizează arta medievală românească, arta bizantină, creaţia populară, arta modernă, arhitectura, teatrul, muzica şi cinematografia; acestora li se adaugă patrimoniul artistic naţional aflat în colecţii străine şi cel european din muzeele româneşti. În anul 2009 institutul număra şase decenii de la înfiinţare. Generaţii succesive de cercetători au depus în acest răstimp o amplă muncă de documentare şi sinteză, concretizată în volume colective, cărţi de autor, studii publicate în periodice de profil. Contribuţia la lucrări enciclopedice străine (Saur Allgemeines Künstlerlexikon, Grove Dictionary of Art ş.a.), curatoriatul unor expoziţii internaţionale, simpozioanele cu invitaţi din Europa şi SUA au conferit institutului vizibilitate în rândul comunităţii ştiinţifice. O atestă, între altele, recenta sa primire în RIHA (International Association of Research Institutes in the History of Art).
Obiective. Istoria artelor, ca disciplină, nu beneficiază în România de tradiţia solidă pe care o găsim în spaţiul Europei de vest şi centrale. Opera de pionierat a înaintaşilor (un Alexandru Odobescu, un Ollănescu-Ascanio, un Theodor Burada), eforturile înteţite ale cărturarilor din perioada interbelică şi postbelică au acoperit mari goluri în domeniu. Bibliografia se cere completată astăzi îndeosebi în sfera instrumentelor de lucru. Iată de ce un obiectiv prioritar îl constituie elaborarea unor lucrări cu caracter enciclopedic: dicţionare de artişti, dicţionare de monumente, de colecţii şi colecţionari de artă, repertorii şi indexuri analitice. Alte obiective sunt dezvoltarea cercetărilor comparatiste şi monografierea unor curente încă insuficient explorate din arta românească.
Prezenţă în spaţiul academic, universitar, cultural. Membrii Institutului de Istoria Artei sunt solicitaţi frecvent ca experţi în comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii, ale Ministerului Educaţiei, ale Institutului Cultural Român sau ale uniunilor de creaţie. Mulţi cercetători activează în învăţământul universitar în calitate de profesori invitaţi, de colaboratori externi sau conducători de doctorat, fac parte din colegiul de redacţie al unor reviste ştiinţifice, colaborează în presa culturală, sunt cooptaţi în juriile unor festivaluri. Cercetătorii specializaţi în arte plastice desfăşoară activitate de curatoriat şi participă în mod curent la editarea de cataloage şi albume.
Vizitându-ne site-ul, veţi descoperi preocupările unor oameni pentru care arta este deopotrivă pasiune şi obiect de studiu. Vă urăm bun venit!