SECTOARE

Institutul de Istoria Artei este legat de numele profesorului George Oprescu (1881-1969), istoric şi critic de artă, colecţionar fervent, cărturar cu o reputaţie bine stabilită în perioada interbelică. El nu a fost doar primul director al instituţiei, ci şi întemeietorul ei. După război, George Oprescu - spirit pragmatic - a avut precauţia de a nu intra în conflict cu noile autorităţi comuniste. A putut astfel să construiască, odată ajuns la cârma IIA, un cadru instituţional adecvat cercetărilor de istorie a artei: misiune pentru care îl recomanda activitatea anterioară prodigioasă în câmp academic şi cultural. Demn de consemnat este faptul că, profitând de poziţia sa, a primit în institut oameni pe care regimul îi marginalizase sau îi condamnase la ani de detenţie: Ion Frunzetti, Alexandru Paleologu, Remus Niculescu, Emil Lăzărescu, P.H. Stahl, Pavel Chihaia ş.a.

George Oprescu a fost un erudit şi un om cu vocaţie organizatorică. Experienţa şi o intuiţie sigură a valorilor i-au permis să joace rolul de formator. A ştiut să recunoască talentul şi vocaţia, a ghidat activitatea din institut pe drumul cercetării ştiinţifice autentice, a stimulat explorarea arhivistică şi de teren. În acelaşi timp a lucrat cu diligenţă pentru a înzestra institutul cu resurse documentare şi pentru a-i consolida prestigiul. A preluat de la Academie un fond important de carte, creând nucleul bibliotecii. A înfiinţat periodicele Studii şi Cercetări de Istoria Artei şi Revue Roumaine d'Histoire de l'Art, ultima reprezentând cartea de vizită a colectivului de cercetători în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale. Sunt doar câteva dintre reuşitele unui directorat de două decenii, care a modelat hotărâtor destinele instituţiei.        

Schiţa unei vieţi

George Oprescu s-a născut pe 27 noiembrie 1881 în Câmpulung Muscel. Copilăria supusă privaţiunilor şi întunecată de moartea timpurie a mamei nu lăsa să se intrevadă o carieră de succes. George Oprescu a primit însă suport afectiv şi material de la câţiva oameni generoşi. Urmează studiile liceale în capitală, unde e găzduit de familia colegului său Constantin Ionescu-Mihăeşti. Înconjurat de obiecte de artă, tablouri, cărţi, mobilier de preţ, dobândeşte un viu simţ artistic, pe care şi-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de ştiinţă şi pasionat colecţionar de gravuri.

G. Oprescu absolvă în 1905 Facultatea de Litere şi Filozofie, devenind profesor de franceză la Giurgiu şi Turnu Severin, apoi conferenţiar la Universitatea din Cluj. Se specializează în Franţa, unde îl cunoaşte  pe Henri Focillon, cu care va lega o prietenie durabilă. Lui avea să-i consacre mai târziu lucrarea Un grand historien de l'art, ami des Roumains: Henri Focillon. Corespondenţa între cei doi constituie un capitol consistent în istoria schimburilor epistolare  dintre oameni de cultură români şi omologii lor străini (a se vedea Lettres de Henri Focillon à Georges Opresco, préface, texte établi et notes par Radu Ionesco, în Revue Roumaine d'Histoire de l'Art. Série Beaux-Arts, 1994).

În deceniile trei şi patru  George Oprescu activează în cadrul unor organisme ale Ligii Naţiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectuală, cu sediul la Paris (1923-1930), apoi secretar al Comisiei de Litere şi Arte (Geneva) până în 1939, când se întoarce definitiv în ţară. În 1931 Nicolae Iorga îl solicită la Universitatea Bucureşti, unde G. Oprescu va ocupa catedra de istoria artei. În perioada 1932-1942 conduce Muzeul Toma Stelian; va dona acestei instituţii - al cărei patrimoniu se află astăzi la MNAR - multe din lucrările de artă achiziţionate în străinătate sau în ţară. Din 1949 până la sfârşitul vieţii s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei. A murit în august 1969, cu câteva luni înainte de a împlini 88 de ani.

În 1962 George Oprescu a donat Cabinetului de stampe al Academiei o preţioasă colecţie de grafică: 1400 de desene şi 6000 de gravuri. Colecţia sa particulară, găzduită în locuinţa din strada Clunet (Cotroceni), a funcţionat ca muzeu până în 1977, când lucrările de pictură, grafică, artă decorativă, artă populară au fost transferate la Muzeul Colecţiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei.

Scrieri

George Oprescu s-a consacrat cercetărilor de istorie a artei în plină maturitate, pe la începutul anilor '20. Dar vitalitatea şi longevitatea ieşite din comun aveau să compenseze această relativă întârziere, profesorul lăsând în urmă o operă impresionantă. A îmbrăţişat ideea culturii active, care îi anima pe intelectualii epocii interbelice; îl interesau sistematizarea şi îmbogăţirea domeniului, propulsarea artei româneşti în circuitul european al valorilor (a publicat în Franţa, Suedia, Elveţia, Germania, Marea Britanie etc.; în România, multe din lucrările sale au fost editate şi în limbi străine). Aplecându-se mai întâi asupra artei ţărăneşti, dar şi asupra unor pictori de prim rang ca Petraşcu şi Andreescu, profesorul avea să publice în 1937 prima sinteză în domeniu: Pictura românească în secolul al XIX-lea, lucrare premiată de Academia Română. Au urmat scrieri cu teme variate, de la arhitectura medievală românească la grafica, pictura, sculptura perioadei moderne, nelipsind nici incursiunile în istoria artei europene.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Casa Oprescu

Profesorul a lăsat moştenire Institutului de Istoria Artei casa pe care o deţinea în Câmpulung Muscel - o clădire care pune în valoare cu farmec elemente structurale şi decorative din arhitectură vernaculară argeşeană. Ea serveşte astăzi ca loc de vacanţă şi de lucru pentru cercetători.